Capra face, oaia trage. Dacă-i oaie!
“PCRM a incalcat legea, AIE plateste” (Ilarion Misnei)
Cam aşa a comentat un membru PL hotărârea CtEDO în cazul Brega şi alţii. Mmmmmm, să fie chiar aşa? Dacă vizionăm filmuleţele pe cazurile expuse la CEDO privind încălcarea flagrantă a drepturilor omului, vom observa că personajele din organele de forţă, precum şi procurorii care i-au scos basma curată ori judecătorii care au pronunţat sentinţe injuste, şi-au păstrat funcţiile odată cu venirea la guvernare a noului regim, care se pretinde democratic. Unii din ei chiar au fost avansaţi în funcţii, deşi sunt responsabili de o mulţime de dosare pierdute la CEDO, şi încă urmează o mulţime de cazuri ce vor fi pierdute cu siguranţă de acum încolo.
Deci, AIE şi simpatizanţii lor n-au dreptul să se pretindă victime atâta timp cât au fost păstraţi în funcţie cei ce golesc bugetul public pentru că au încălcat legislaţia şi drepturile omului. La fel, şi populaţia, dacă visează tot timpul la dictatură şi aduce la guvernare partide ce încalcă drepturile elementare şi fundamentale ale omului, nu are decât să plătească costurile injustiţiei.
Iar AIE ar trebui să înţeleagă că nu e suficient să asigure doar libertatea la exprimare, întrunire ori manifestaţii publice, dar e obligată şi să reformeze sistemul judiciar, organele de forţă şi să-i penalizeze pe cei ce sfidează legalitatea. Până acum, noua guvernare n-a făcut decât să se arate complice cu vechea putere, cu funcţionarii ei care au executat orbeşte ordine ilegale. La fel cum o fac şi acum, de altfel…